Nu vreau să fiu nimic, până când voi fi gata. Şi totuşi, sunt gata să fiu nimic.

Virtutea este o alegere conştientă, spre deosebire de viciu care se naşte din instinct. Aleg să fiu liberă prin intermediul unui viciu căruia mă supun conştientă, iar uneori, din instinct, capacitatea mea de a-i ţine pe oameni la distanţă provine dintr-un soi de virtute, virtutea de a produce cât mai puţină durere, de a arunca în lume cât mai puţină suferinţă. Dar chiar şi aşa, orice virtute este o ipocrizie menită să ne ţină în frâu prin teamă. Eu măcar ştiu şi recunosc că în spatele virtuţii nu se află niciodată iubirea pentru aceasta, ci frică pură…

“O mulţime de oameni se nu se îndreaptă spre rău decât atunci când pasiunea lor îi poartă într-acolo; întors din rătăcire, sufletul lor netulburat o apucă din nou domol pe calea virtuţii şi, trecându-şi astfel viaţa între lupte şi greşeli, greşeli şi remuşcări, ei îşi află sfârşitul fără să avem putinţa de a spune, în chip precis, ce rol au jucat pe acest pământ. Asemenea fiinţe trebuie că sunt nefericite: întotdeauna şovăielnice, mereu nehotărâte, îşi petrec viaţa toată urând seara ce-au făcut dimineaţa. Pe deplin încredinţaţi că se vor căi pentru desfătările din care se înfruptă, tremură îngăduindu-şi-le, astfel încât devin deopotrivă virtuoşi în crimă şi criminali în virtute.”

Marchizul deSade

TOTUL se reduce la teamă: facem copiii din teamă, îi creştem din teamă, îi educăm din teamă, le dăm de mâncare din teamă, îi îmbrăcăm, îi încălţăm, le punem un acoperiş desupra capului din teamă, mergem la serviciu din teamă, ne plătim chiria şi întreţinerea din teamă, respectăm regulile, ne purtăm frumos cu ceilalţi şi facem compromisuri din teamă, ne liniştim singuri când gândurile noastre o iau razna din teamă, facem sex din teamă, cântăm, scriem, iubim din teamă, murim de teamă că o să trăim cu durerea aceea pentru totdeauna şi facem totul să supravieţuim de teamă că o să murim. Singurul act lipsit de teamă este ascultatul muzicii.

“Fear robs you of your instincts, it robs you of your knowledge, it robs you of your voice, and so that you become more and more powerless in a system, which then begins to spin madly out of control.”

Este dureros de uşor să exişti zi de zi, preocupat de chestiuni uzuale, doar să stai să ţii zidurile unei vieţi, pe care nu ţi-o doreşti de fapt, să nu cadă. Mulţi suntem educaţi în mod conştient să fim neputincioşi pentru ca cei care ne domină să întâmpine doar o minimă (sau nici o) rezistenţă. La început, lucrurile trebuie să fie simple, pentru a nu trebui să te gândeşti prea mult, să te gândeşti la nimic, totul e natural. Dar când te năvălesc toate gândurile alea, tot adevărul adevărat, ce mai poţi să faci? Te minţi. Te ascunzi. Unii îşi caută salvarea în altă parte. Unii îi împuternicesc pe alţii să le ţină gândurile în frâu. Unii se concentrează atât de mult pe ceilalţi doar ca să nu se confrunte cu ei înşişi. Unii iau singura decizie capabilă să-i mai salveze. Lumea asta se bazează aproape în mod exclusiv pe frica noastră de moarte.

Dacă NU crezi – până în adâncul sufletului şi cu toată raţiunea de care dispui – că poţi muri, mai mori?

Dacă crezi cu toată puterea că vei muri, că o să se întâmple, undeva, cândva, în curând, ai mai trăi cum trăieşti acum?

Gândurile se propagă cu viteza luminii. Sistemul de referinţă este defect!

Eu sunt un punct de lumină pe un parbriz murdar.

[dacă] aş fi Bukowski

Din fisurile Supra-Eului, din spuma mării, din corola de minuni a lumii, din crăpăturile Pământului, din durerile facerii s-a născut Lolita.

Marla, în schimb, s-a născut din experienţă, din nealteratele clipe, ore, zile, vieţi, trăite până acum. Iar ea conduce.

Când citesc ceva foarte bun, opresc muzica, iar asta nu se întâmplă decât rar. Marla înţelege unele lucruri ca un bărbat, chestie care îi dă un avantaj în anumite situaţii, dar în altele o face să se îndoiască suficient de mult de o idee încât să nu o pună în practică. Totuşi, oricât de rece ar privi o situaţie, uneori, nu se poate abţine să nu facă acel lucru care i-a trecut prin cap ca un fulger a cărui energie s-a stins, dar a cărui lumină nu vrea să se ducă de pe retină. Imaginea o bântuie zile întregi, îi apare în faţa ochilor şi o face să-şi simtă maţele cum se strâng, carnea cum se electrizează, oasele cum dor înăuntrul ei. Acum, de exemplu, este scena în care îşi zboară creierii pe birou şi stropii de sânge se lovesc violent de tastatură şi de ecran şi ea se vede în sfârşit, de undeva din spate, zâmbind, fericită, împăcată cu ea însăşi şi chiar puţin amuzată de situaţie. Ah, ce bine este să-ţi imaginezi moartea din când în când. Parcă te simţi mai viu după, mai vesel. Ca atunci când bei exaaaaaact cât trebuie.

“When you drank the world was still out there, but for the moment it didn’t have you by the throat.”

Omar Khayyam – Singuratatea omului

Sa-ti faci putini prieteni. Din tine nu iesi.
Caci prea des falsitatea credinta ne-o înfrânge.
Când ti se-ntinde-o mâna, înainte de-a o strânge,
Gândeste-te ca poate te va lovi-ntr-o zi.

Sa nu-ti dezvalui taina din suflet celor rai.
Nadejdile, – ascunse sa-ti stea de lumea toata,
în zâmbet sa te ferici de toti semenii tai,
Nebunilor nu spune durerea niciodata.

O, tânar fara prieteni mai vechi de doua zile,
Nu te-ngriji de Cerul cu-naltele-i festile!
Pumnul sa-ti ajunga, si zavorât în tine,
Tacut contempla jocul umanelor destine.

Pe cei curati la suflet si luminati la minte
Neîncetat sa-i cauti. Si fugi de tonti si rai.
Daca-ti va da otrava un întelept, s-o bei -
Si-arunca antidotul, un prost de ti-l întinde.

Tu umbli aşa goală pe stradă?

Nu.

Teama de a greşi

Subtitlu: Suntem educaţi să nu comitem greşeli, nu să ne descoperim potenţialul

Citându-l pe Ken Robinson dintr-unul din discursurile sale de pe TED:

“If you are not prepared to be wrong you will not come up with anything original.”

O să încep prin a spune că am antecedente în a mă muta de acasă. Prima dată (pe bune) a fost pentru 4 luni, cu fostul prieten. M-am întors acasă când am decis că totul trebuie să se termine, nu cu un sentiment de eşec, ci cu unul că mai bine nici nu se putea: am reuşit să mă desprind dintr-o relaţie defectuoasă şi să îmi reiau locul în sânul “familiei” formate din mama şi… atât, sperând că şi ea şi eu am învăţat o lecţie din experienţa asta. Eu am învăţat-o, ea nu. După alte 6 luni m-am mutat din nou, de data asta cu chirie într-un apartament cu 2 camere cu o altă tipă pe care o cunoscusem printr-o colegă de serviciu. Câştig suficient cât să îmi pot plăti creditul, chiria, utilităţile şi mâncarea, dar abia-abia. Nu mă plâng, consider doar că e normal să-ţi faci griji când trebuie să te întreţii singur.