Marla’s rage

Narrator: “Marla… the little scratch on the roof of your mouth that would heal if only you could stop tonguing it, but you can’t.”

Marla Singer: “Condom is the glass slipper of our generation. You slip one on when you meet a stranger. You dance all night… then you throw it away.”

În spatele tristeții este furie. În spatele furiei este tristețe.

Uneori singura opţiune pe care o ai este să te revolţi, să o iei razna, să faci lucruri prosteşti şi riscante, să-ţi ocupi timpul, să nu fi niciodată singur decât atunci când dormi. Doar că… în tot acest timp, nimic nu dispare, e ca un val care se sparge de o stâncă, încontinuu. Tot ce faci este să slăbeşti zgomotul pe care îl face. Atât. Şi asta doar uneori.

Tot ce mai pot să simt este frustrarea în urma faptului că nu simt nimic. Iar atunci când chiar simt ceva încerc să fug pentru că întotdeauna este ceva vecin cu tristeţea sau dezamăgirea. Mă întreb ce poţi face când totul este aşa intens, când emoţiile bune şi rele sunt mereu la maxim. Să iei pastile? Să te controlezi în fiecare minut din fiecare zi?

Azi simt doar că fiecare bătaie de inimă este o nouă dovadă a imposibilităţii mele de a face faţă lucrurilor care se întâmplă de ceva timp încoace.

Justine:

J’ai besoin de o pauză… de la viaţă.

J’ai besoin de o idee… ca să mai pot merge încă ceva timp.

J’ai besoin de moi!

Où suis-je?!

Dit moi!!!

Marla: I’m not angry! You just do not know the immensity of the fuck I do not give at this point…

Crudă, umedă şi moale

trebuie să ajung acasă, să stau acolo cu ţigara mea şi totul va fi bine.

nu pot, nu pot, nu pot sunt lucruri pe care nu pot să le fac pentru că vreau prea tare, reacţia e prea intensă, nu o pot controla nu mă pot controla aşa că nu pot s-o fac, o s-o fac atunci când voi putea… dar acum nu pot, nu pot, nu pot, vreau, dar nu vreau să pot îmi interzic asta pentru că nu ştiu ce înseamnă, nu vreau să mai însemne nimic ceva, nimic altceva decât o pierdere temporară a echilibrului, după care să se aşterne ceaţa plăcerii de a fi în control, sentimentele pe care le vânez nu sunt profunde, tocmai de asta le caut cu sete, sunt sătulă de profunzimi dureroase caut ceva ce pot simţi cu trupul, nu cu sufletul şi o caut cu aroganţă mă debusolează oamenii generoşi îmi amintesc prea tare de mine, cea de odinioară dacă aş fi sigură că după voi fi ok, aş putea s-o fac, dar simt că nu voi mai putea fi ok niciodată şi nu vreau să pierd asta, nu asta, şi asta e cel mai grav dacă nu sunt pregătită să pierd înseamnă că se întâmplă ceva nu e momentul pentru asta, nu vreau să se transforme în altceva vreau cuminţenia asta, am nevoie de ea ca de aer nu mă lăsa s-o stric te rog şi nu mă lăsa să o transform în ceva mai mult vreau să simt că mi-e drag, că mi-e milă, că-mi pasă în mod egoist de una sau de alta, dar nu mă face să simt că mi se topeşte sufletul în mine, scoate gândul acela dulce din ceafa mea şi dă-l altcuiva, cuiva care poate să-l ducă nu mie! nu! lasă-mi te rog doar ironia, zâmbetul şi mintea goală lasă-mă nebună, nebună de legat, dansând în ploaie, inocentă şi perversă, fără sens am nevoie să nu existe un sens!

UNIVERS, ÎNŢELEGE CĂ AZI ŞI MÂINE MĂ ALEG PE MINE, DOAR PE MINE!

azi, mă simt crudă, umedă şi moale.

Dacă Marla, Justine şi Lolita s-ar întâlni acum…

Despre ce ar vorbi?

Unde s-ar întâlni?

Cum s-ar derula scenariul?

Parcă văd teatrul, scena, masa, scaunele, ceştile, paharele, decorul, costumele, vocile, parcă şi parfumurile lor îmi intră în piele, atât de aproape sunt.

“The whole scene was indecent, mad. It smacked of murder and assassination.” ― Charles Bukowski, Women

Dar… când mă gândesc la dialog, mă întreb dacă… le-ar putea destăinui Justine, Marlei şi Lolitei, că viciul ei din ultimii ani a fost virtutea şi că nu a simţit aşa de multă plăcere practicându-l precum a crezut? Că, trăgând linie, a constatat că a exersat doar ceea ce a crezut că va fi viaţa ei de acum înainte şi că în lipsa ei, viciul acesta este inutil acum pentru propria-i supravieţuire? Că nu mai ştie dacă rostul lui mai are justificare acum? Şi măcar dacă nu mai are justificare pentru ea însăşi, oare mai are pentru alţii? Marla ar pleca privirea din respect pentru sentimentele ei de pierdere, de lipsă, şi ar zâmbi în sinea ei că acum, în sfârşit, Justine va înţelege că uneori pierderea virtuţii şi chiar a stăpânirii de sine poate fi un lucru bun, poate fi o eliberare. Lolita ar fi furioasă, pe de-o parte, pentru că asta înseamnă că toate constrângerile pe care i le impunea au fost stupide şi acum a pierdut ocazii care nu se mai întorc şi, pe de altă parte, bucuroasă că va fi liberă să facă lucruri pe care până atunci nu le putea face. Chiar aşa, ce rost are virtutea în absenţa iubirii pentru care ai practicat-o cu atâta devotament?

Si mon vertu est liée de l’amour que j’avais senti et elle n’existe plus, donc… ma vertu est mienne et je fait ce que je veux avec elle!

Jobul nostru suntem noi?

Navighez destul de mult pe Internet, dar mai mult citesc/vad/ascult si nu comentez pentru ca asa simt eu ca asimilez mai bine informatia ca sa pot sa o rumeg in liniste, in capul meu – adica nu ma implic. Pe de alta parte, imi dau seama ca un fel de social awareness a pus stapanire pe mine de ceva timp si s-a insamantat in mine dorinta de a face un bine in lumea asta… Femeie fiind, am zis sa caut modele “feminine” pentru inspiratie… In mod ironic am dat de site-ul Gloriei Steinem (http://www.gloriasteinem.com/) si am citit o parte dintr-un interviu acordat de aceasta. Am fost foarte impresionata de urmatoarele (acestea sunt vorbele reporterei):

“People turn on the news these days and are barraged by all the “bad news” in the world, feeling detached from what’s happening in the world, as if it is all a bad movie. “

“Oamenii se uita in ziua de azi la stiri si sunt bombardati de toate stirile “rele” din lume,  se simt din ce in ce mai detasati de ce se intampla in lume, ca şi cum totul este un film prost. “

A profession of empathy

“Acting is a profession of empathy. Your job is to enter someone else ’s reality, and so the innate empathy that we all have, has been killed in some of us, but for actors it’s usually not only alive but it’s honed by the profession. And because of that, I think we have a lot of compassion and empathy for people who are victims of trauma or injustice. So we tend to be progressive, I think, because of that. We tend to have less tolerance of dictators. Because dictators are about black and white, and artists are about nuance.” (aici tot interviul)

În ultima vreme, am fost tot mai interesată de comunicare, de arta de a-i asculta pe ceilalţi şi pe tine însuţi, dar şi de arta de a comunica ceea ce simţi, vrei şi ai nevoie tu, ca om. Ceea ce am realizat a fost că empatia despre care se tot vorbeşte nu este întotdeauna cel mai potrivit ingredient, că de cele mai multe ori ea ne inhiba, ne face să reacţionăm conform emoţiilor proprii (vezi definiţia conform căreia empatie = interpretare a eului altora după propriul nostru eu, în psihanaliză asta se traduce prin proiectarea emoţiilor noastre asupra celuilalt) şi asta nu ne permite să îl ascultăm cu adevărat pe cel de lîngă noi, doar să îi atribuim gândurile noastre ca şi cum ar fi ale lui/ei. Poate că crezi că simţi ceea ce simte celălalt, dar asta nu este decât ceea ce ai simţi tu în situaţia lui… este doar interpretarea ta. Dacă îi spui unei persoane nervoase să se calmeze asta nu înseamnă decât că pe tine te deranjează când eşti TU nervos/nervoasă şi nu e corect faţă de omul acela. Cea mai corectă abordare ar fi să admiţi persoanei repective că dacă aşa simte şi aşa vede lucrurile atunci pentru el/ea AŞA E!

Când validezi sentimentele cuiva se întâmplă trei lucruri majore: