VÍCIU, vicii, s.n. 1. defect, cusur, neajuns (de construcţie, de funcţionare etc.). ♢ Viciu de conformaţie = dispoziţie anormală a unor părţi sau organe ale corpului; diformitate fizică. ♦ Fig. Pornire nestăpânită şi statornică spre rău, apucătură rea, patimă; desfrâu, dezmăţ, destrăbălare. 2. Neîndeplinire a unor condiţii legale de formă sau de conţinut în întocmirea actelor, clauzelor etc. juridice, care duce la anularea valorii acestora. [Var.: (înv.) víţiu s.n.] – Din fr. vice, lat. vitium.
VÍCIU s. 1. v. defect. 2. v. patimă. 3. nărav, pasiune, patimă, (fam.) boală. (A dat în ~l jocului de cărţi.) 4. v. corupţie.
I would like to take this opportunity to talk to you about vice…
Marla: “Is it so wrong that I wish to have vices instead of virtues?”
Stau într-o cafenea şi beau un ceai verde cu mentă. Lângă ceaşca mea, ibricul, o sticlă cu apă, un pahar cu whiskey, un expresso dublu; în dreapta mea un LM Lights pe terminate şi un Kent 4 încă neînceput. În loc de ceai aş fi vrut un vin fiert cu portocale, cu zahăr mult şi scorţişoară. Din păcate, n-au avut. Scriu greu, masa este prea înaltă şi deja mă dor braţele. Lânga mine, în stânga, mein Lieben îşi soarbe încet expresso-ul negru. Trag dintr-o ţigare şi ma simt Citeste mai mult