“people run from rain but
sit
in bathtubs full of
water.”
― Charles Bukowski
Din fisurile Supra-Eului, din spuma mării, din corola de minuni a lumii, din crăpăturile Pământului, din durerile facerii s-a născut Lolita.
Marla, în schimb, s-a născut din experienţă, din nealteratele clipe, ore, zile, vieţi, trăite până acum. Iar ea conduce.
Când citesc ceva foarte bun, opresc muzica, iar asta nu se întâmplă decât rar. Marla înţelege unele lucruri ca un bărbat, chestie care îi dă un avantaj în anumite situaţii, dar în altele o face să se îndoiască suficient de mult de o idee încât să nu o pună în practică. Totuşi, oricât de rece ar privi o situaţie, uneori, nu se poate abţine să nu facă acel lucru care i-a trecut prin cap ca un fulger a cărui energie s-a stins, dar a cărui lumină nu vrea să se ducă de pe retină. Imaginea o bântuie zile întregi, îi apare în faţa ochilor şi o face să-şi simtă maţele cum se strâng, carnea cum se electrizează, oasele cum dor înăuntrul ei. Acum, de exemplu, este scena în care îşi zboară creierii pe birou şi stropii de sânge se lovesc violent de tastatură şi de ecran şi ea se vede în sfârşit, de undeva din spate, zâmbind, fericită, împăcată cu ea însăşi şi chiar puţin amuzată de situaţie. Ah, ce bine este să-ţi imaginezi moartea din când în când. Parcă te simţi mai viu după, mai vesel. Ca atunci când bei exaaaaaact cât trebuie.
“When you drank the world was still out there, but for the moment it didn’t have you by the throat.” Citeste mai mult
Let’s spice things up around here…
Eu sunt cutia roşie în care există 10 întrebări. 9 răspunsuri sunt adevărate. 1 răspuns este fals.
Trimit provocarea aici şi aici.
“The only way to get rid of temptation is to yield to it… I can resist everything but temptation.” - O. Wilde
Marla
Despre ce ar vorbi?
Unde s-ar întâlni?
Cum s-ar derula scenariul?
Parcă văd teatrul, scena, masa, scaunele, ceştile, paharele, decorul, costumele, vocile, parcă şi parfumurile lor îmi intră în piele, atât de aproape sunt.
“The whole scene was indecent, mad. It smacked of murder and assassination.” ― Charles Bukowski, Women
Dar… când mă gândesc la dialog, mă întreb dacă… le-ar putea destăinui Justine, Marlei şi Lolitei, că viciul ei din ultimii ani a fost virtutea şi că nu a simţit aşa de multă plăcere practicându-l precum a crezut? Că, trăgând linie, a constatat că a exersat doar ceea ce a crezut că va fi viaţa ei de acum înainte şi că în lipsa ei, viciul acesta este inutil acum pentru propria-i supravieţuire? Că nu mai ştie dacă rostul lui mai are justificare acum? Şi măcar dacă nu mai are justificare pentru ea însăşi, oare mai are pentru alţii? Marla ar pleca privirea din respect pentru sentimentele ei de pierdere, de lipsă, şi ar zâmbi în sinea ei că acum, în sfârşit, Justine va înţelege că uneori pierderea virtuţii şi chiar a stăpânirii de sine poate fi un lucru bun, poate fi o eliberare. Lolita ar fi furioasă, pe de-o parte, pentru că asta înseamnă că toate constrângerile pe care i le impunea au fost stupide şi acum a pierdut ocazii care nu se mai întorc şi, pe de altă parte, bucuroasă că va fi liberă să facă lucruri pe care până atunci nu le putea face. Chiar aşa, ce rost are virtutea în absenţa iubirii pentru care ai practicat-o cu atâta devotament?
Si mon vertu est liée de l’amour que j’avais senti et elle n’existe plus, donc… ma vertu est mienne et je fait ce que je veux avec elle! Citeste mai mult
