Cum se întâmplă mai mereu cu acest “internet browsing”, dai dintr-un articol într-altul, dintr-un site într-altul şi ajungi undeva unde ceva îţi sare-n ochi – nu ştiu cum să explic – şi parcă lucrurile acelea vin atunci când trebuie, atunci când e nevoie (şi alea bune şi alea mai puţin). Fix acele lucruri la care te gândeşti intens, care te preocupă şi când nu eşti conştient că te preocupă se ivesc în calea ta. Bine, mai sunt şi lucrurile acelea peste care dai, îţi atrag atenţia, dar nu se întâmplă ceva, nu ai un Eureka! moment (Legile Universului sunt complicate); astea sunt lucrurile care se sedimentează, se adună şi se formează în creier ca un puzzle sau o construcţie complicată ce se dezvăluie abia când ultima piesă a fost găsită şi pusă la locul ei.
“Human beings do not realise the extent to which their own sense of defeat prevents them from doing things they could do perfectly well. The peak experience induces the recognition that your own powers are far greater than you imagined them.” Colin Wilson
Astfel că deşi am întâlnit citatul de mai sus acum ceva vreme, abia azi, când l-am reîntâlnit m-am prins. Mi-a amintit (iar eu caut mereu lucruri care să-mi amintească) de ce existăm şi că avem şi un alt scop pe planeta asta, altul decât să consumăm şi să lăsăm urme.
De teama că ceea ce vrem să facem nu contează pentru ceilalţi omorâm ideile din faşă. Poate am avut nişte părinţi care nu s-au uitat la ce am mâzgălit noi la vârsta de 5 ani şi am rămas cu sechele. Nu ştiu. Zic şi eu…
Ne conformăm regulilor societăţii pentru că e mai uşor să trăim după regulile altora (cu experienţă!?!) decât să experimentăm şi să ne facem propriile reguli.
Ne identificăm cu ceea ce ne îmbrăcăm, cu muzica pe care o ascultăm, cu ceea ce mâncăm, cu oamenii cu care ne înconjurăm, cu activităţile pe care le avem, cu casa, maşina, telefonul pe care le avem, dar ne e teamă să ne uităm înăuntru, să vedem exact cine suntem. Iar dacă vreuna din acestea enumerate dispare, simţim că şi noi dispărem. [Aşa se întâmplă când ajungi să crezi că tu nu eşti tu, nu eşti mintea şi conţinutul acesteia - trupul - în primul rând, ci ceea ce se vede în afară.]
(Uneori observ la mine tendinţa de a devia de la subiect în funcţie de ce mi se mai întâmplă, pot să lucrez la un articol şi săptămâni întregi [de exemplu acum am vreo 5 în lucru]. De asemenea, uneori mă întorc, alteori nu mă întorc la subiect. Ups!)
Par example [deviation], mă gândeam recent ce lucru ridicol este felul în care folosesc unii oameni cuvântul “agresiv” să descrie pe altcineva, făcând-o în mod pasiv-agresiv. E paradoxal faptul că îl folosesc pentru a-şi distrage atenţia de la propria agresivitate. Din nou, ne este frică să ne uităm înăuntru.
Şi ca să revin la chestiunea pusă în vedere de citatul pe care l-am extras… pentru mine, acest peak experience se traduce prin fiecare moment în care faci ceva cu pasiune, ceva ce iubeşti şi se mai traduce prin a te cunoaşte, a te descoperi, a realiza şi conştientiza ceea ce faci şi ceea ce gândeşti. Cred că e tare trist să nu ai parte de asta în decursul vieţii de cât mai multe ori posibil. Poate… zic şi eu… în fiecare zi! 
Să fii prezent în fiecare zi!
P.S. Cum să-ţi dai seama ce este pozitiv, dacă nu cunoşti ce este negativ…?
P.P.S. O chestie interesantă pe care am auzit-o undeva: “mulţi oameni îşi doresc fericirea şi şi-o imaginează într-un fel, iar la un moment dat ajung chiar să o aibe, dar ea nu seamănă deloc cu ceea ce au crezut ei că o să fie şi atunci se sperie, o neagă şi o strică, în loc să o accepte şi… să se bucure de ea!!!“
